Tebok Kai

de Livia Creț și Talida Barbé

Era ajunul Crăciunului. George și fratele său, Mihai, se plimbau în josul bulevardului sperând că magazinele cu cadouri încă erau deschise. La bunica fusese atât de bine încât nu-și dăduseră seama cât de repede a zburat timpul.

Deși ningea ușor, afară nu era frig. Beculețele de Crăciun sclipeau vesele în verde și roșu la ferestrele apartamentelor și în vitrine. Mirosul de scorțișoară de la tarabele instalate vizavi de magazine le gâdila nările înghețate de vântul răcoros. Cu gândul la dimineața următoare, când aveau să găsească sub brad o puzderie de cadouri, treceau repede de la o vitrină la alta. Erau un pic neliniștiți. Aveau un plan care le dădea emoții, dar îi și încânta. Amândoi strânseseră bani în ultimele luni pentru a-și surprinde mama cu ceva special. Era primul cadou pe care l-ar fi făcut mamei lor vreodată.

Deși tarabele erau pline cu mâncăruri delicioase și băuturi calde, nu erau un cadou potrivit. Cei doi frați și-au întors privirea din nou către vitrinele magazinelor. Începuse să se facă târziu și luminile se stingeau una câte una, scufundându-le în beznă.

― De ce? De ce? icni Mihai.

― Oamenii se întorc la casele lor, lângă familie. Nu-ți face griji, găsim noi ceva! spuse împăciuitor George.

Mihai o luă înainte la pas iute. George îl supraveghea atent din spate. Dintr-o dată, Mihai se opri în fața unei vitrine ce pâlpâia de sus până jos în culoarea roșu. Își lipi mâinile de sticlă și o aburi cu respirația sa fierbinte. Când ajunse lângă fratele său, George văzu că o doamnă zveltă și frumoasă le făcea cu mâna. Librăreasa le zâmbea prietenos, dar cu o privire întrebătoare. Încurajați de zâmbetul ei intrară în magazin. Mihai o zbughi direct spre casa de marcat.

― Bună seara, îi întâmpină librăreasa.

― Bună seara! salută înapoi Mihai, apoi începu să gesticuleze către vitrina frumos aranjată.

Derutată, librăreasa veni mai aproape de Mihai.

― Cu ce pot să te ajut? întrebă ea.

Mihai începu să gesticuleze și mai puternic cu mâinile, încordându-și corpul ca un arc. Apoi, din senin, începu să scoată niște sunete greu de înțeles, aproape țipând. Librăreasa se uita când la Mihai, când la vitrină, încercând să înțeleagă ce anume își dorea Mihai.

― Dorești ceva din vitrină?

― Ceva din vitrină? repetă Mihai după librăreasă.

Librăreasa îl privi contrariată, crezând că face o glumă. Mihai se uită la ecusonul ei, pe care scria Oana, repetând iar de câteva ori întrebarea. Oana își descreții fruntea și îi zâmbi din nou cu același zâmbet cald de la început.

Într-un final apăru și George, care se pierduse printre rafturile cu romane de fantezie și cărți cu benzi desenate. Căutându-l pe Mihai cu privirea, îl văzu întinzând mâna către vitrină. Se apropie de el și îi lua fața în plame zâmbindu-i. Îi spuse calm:

― Mihai, nu putem lua cărți de acolo fără să cerem voie mai întâi. Hai să o rugăm pe doamna librăreasă să ne ajute!

Însă Mihai puse repede mâna pe o carte mare și groasă. Avea o copertă moale de unde îi făcea cu ochiul un bătrân cu joben. O trase printre aranjamentele cu globuri, stele aurite și beculețe, iar acestea se încâlciră și câțiva brazi de sticlă aproape că se răsturnară.

― Îmi cer scuze, fratele meu Mihai este…diferit, a spus George aranjând brazii la loc.

Văzând mai de-aproape cartea pe care fratele său o luase din vitrină, George nu și-a putut stăpâni un zâmbet. Librăreasa i-a oglindit zâmbetul și a dat din cap aprobator.

Din spatele librăriei apăru încă o librăreasă, cu părul lung, castaniu, cărând un teanc de cărți.

― Ce se întâmplă? Oana, de ce îl lași pe acest copil să distrugă aranjamentul din vitrină?

Auzind vocea acuzatoare a librăreasei, Mihai scăpă cartea din mână care ateriză cu un buf pe podea. Aruncându-i o privire speriată fratelui său, Mihai fugi în camera din spate a librăriei, dedicată cărților pentru copii.

George îl privi îngrijorat cum dispare printre cărți, dar nu îl urmă imediat. Întorcându-se către librărese, luă cartea de pe jos, suflând ușor praful de pe coperta ei și o puse pe tejghea. Încercă să își adune cuvintele și spuse:

―Îmi cer scuze, dar…

― Sunteți împreună? Care e problema lui? întrebă librăreasa cu părul castaniu.

― Anastasia, te rog, fii mai înțelegătoare, spuse Oana.

― Ce vrei să spui? întrebă Anastasia pripit.

Privindu-le pe amandouă, George inspiră un î-îh adânc încercând să le atragă atenția.

Afară, ninsoarea cobora lin din cer, fulgii mari acoperind băncile goale și pietrele cubice care luceau în lumina felinarelor. George privea când afară, când în magazin. Într-un final, zise:

― Îmi cer scuze pentru deranjul cauzat. Fratele meu, Mihai, e doar diferit… Îi este greu să interacționeze cu necunoscuți și își exprimă dorințele cu dificultate.

Anastasia se uită prelung la George, parcă neînțelegând sensul cuvintelor lui.

― Chiar așa? Trebuie să inventezi scuze pentru fratele tău?

Oana interveni în sfârșit, după ce stătuse tăcută, ascultând conversația.

― Eu nu cred că acest băiat inventează scuze. Fratele lui pare într-adevăr un copil special. Când am încercat să comunic cu el mai devreme am simțit asta. Încerca să-mi spună ce dorește, dar nu-și găsea cuvintele . Anastasia, trebuie să înțelegi, nu toți ne putem exprima la fel de bine dorințele sau controla emoțiile.

Auzind acestea, Anastasia căzu pe gânduri. Poate greșise că se gândise numai la aranjamentul din vitrină și era un pic stânjenită de modul în care strigase la Mihai. Câțiva clienți intrară pe ușa librăriei și o luară către culoarul unde dispăruse Mihai. Decise să meargă să-i ajute si să-l caute pe Mihai, lăsându-i pe George și Oana singuri.

George se întoarse către Oana și începu să îi explice de ce era Mihai așa de atras de acea carte. În urmă cu trei ani, mama lor le citise pentru prima dată Poveste de Crăciun de Charles Dickens. De atunci, de Crăciun, ascultă cuibăriți în brațele ei povestea zgârcitului negustor Scrooge, care regăsește cu greu bucuria Crăciunului. Fascinat de povestea lui Scrooge, Mihai așteaptă nerăbdător ca mama lor să cumpere o ediție nouă a cărții în fiecare an, cu desene din ce în ce mai frumoase. Ediția din vitrină părea una deosebită, cu culori vii, deci nu e de mirare că îl atrăsese atât de tare. Poate că se gândise că de data asta ar fi un cadou frumos din partea lui pentru mama lor.

― Trebuia să fiu eu mai atent și să îl ajut să o ia din vitrină. Sunt mai mare și pot comunica mai bine.

Oana îi zâmbi iar, fericită să audă despre pasiunea lui Mihai pentru povestea scrisă de Charles Dickens. Îl înțelegea perfect. De când o citise, ascunsă sub plapumă la lumina lanternei în tabăra de la Tușnad, cu mulți ani în urmă, vâna cu nerăbdare noi ecranizări ale poveștii la televizor sau pe marile ecrane.

― Te rog nu te simți vinovat! Și eu iubesc povestea. În plus, am și eu o fiică de vârsta lui Mihai și este la fel de curioasă și entuziasmată. Însă ei îi este mai ușor pentru că își poate exprima bucuria în foarte multe cuvinte! Și la fel de zgomotos!

Râseră amândoi și George îi mulțumi pentru bunătatea ei. Știa că fratele său era un copil bun și nu ar fi stricat niciodată vitrina dinadins, însă era greu să explice asta altor oameni.

Tocmai când se pregătea să-și caute fratele, Anastasia apăru din spatele unui turn de cărți, zâmbind cu gură până la urechi. Mihai o ținea vesel de mână și o urma țopăind cu pași mari. Când ajunseră în dreptul lor, Anastasia coborî la nivelul ochilor lui și îi spuse:

― Așteaptă aici cu fratele tău. Eu mă duc în depozit să îți caut cea mai frumoasă ediție a cărții lui Dickens.

Anastasia își lipi palmele și le deschise ușor ca și cum ar deschide o carte.

― Carte, spuse Mihai. Citim carte!

― Da. Citim un pic din carte.

Mihai își îndreptă privirea către George cerându-i aprobarea. George îi zâmbi șugubăț. Îl strânse în brațe și zise:

― Bine. Dar nu stăm prea mult. Probabil că mama e deja îngrijorată. S-a întunecat afară.

Anastasia apăru la scurt timp cu cartea în mână și se îndreptă către Mihai. O aștepta cuminte pe un scăunel albastru în spațiul amenajat pentru copii.

― Uite ce am găsit! Este cadoul meu pentru tine, dacă dorești.

Anastasia se așeză pe un scaun galben lângă Mihai, arătându-i cartea pe care o avea în brațe. Mihai făcu ochii mari și o luă repede în mâini. Coperțile cărții luceau fiind inundate de culori care se topeau una într-alta, creând un tablou magic al unei lumi atât de îndepărtate de lumea lor.

Îl fascinau clădirile acoperite de neaua alb-albăstruie, trăsurile cu cai ce se deplasau trase de caii puternici, luminile care radiau prin ferestrele despărțite cu stinghii de lemn, oamenii care forfotau pe stradă sau grupurile de copii care cântau colinde.

În mijlocul tabloului era Scrooge, pe ai cărui umeri stătea zâmbind micuțul Tim, țînându-l strâns de umerii hainei. Din tablou, Scrooge îl privea mulțumit și ușurat parcă de o povară mare. Pentru el, povestea nu era doar despre Scrooge, ci mai ales despre micuțul Tim. Ar fi vrut ca lumea să fie mai înțelegătoare cu el și să îl ajute, la fel cum Tim primise ajutor la sfârșit. Pentru el lumea înconjurătoare era amețitoare, zgomotoasă, uneori copleșitoare. Nu putea explica asta celor din jur.

Atinse coperta și simți cum fiecare personaj și clădire, copac sau chiar zăpada aveau o anumită textură. Le trecu cu degetul una câte una, simțindu-le și imaginându-și cum ar fi fost în realitate. Una din tavernele din tablou avea în fața ușii o masă cu brioșe aburinde. Le atinse și se gândi la mama lui. Arătau ca brioșele pufoase pe care le făceau împreună de Crăciun. Simțea mirosul lor de cacao și se imagina mâncandu-le cu poftă când încă nici nu se răciseră.

Mama!

― George! Plecăm! Repede!

Mihai îi întinse cartea lui George și începu să se miște de colo-colo nerăbdător.

― Să mergem! spuse George.

George se întoarse către Anastasia și o întrebă:

― Cât costă cartea?

Anastasia se uită la el zâmbind și spuse:

― Nimic, e cadou din partea mea. Vreau să-mi cer scuze pentru că m-am pripit mai devreme. Puteți veni mâine împreună cu mama și vorbim despre ce s-a întâmplat astăzi. Sunteți bineveniți în librăria noastră oricând.

George luă cartea ezitând. Ținându-l pe Mihai de mână se îndreptă repede către ușă. Ajungând în pragul ușii se opriră pentru o clipă, întorcând-se către librăresele care le făceau cu mâna.

― Mulțumim mult! strigă George din prag.

― ‘Țumesc! spuse Mihai opintit, dar râzând cu gura până la urechi.

Frații se îndreptară spre casă îngânând colinda lor preferată. Bucuria Crăciunului se citea pe chipurile oamenilor pe lângă care treceau.

Ajunși acasă, pe sub ușa de la intrare se prelingea un miros dulceag. Luminile beculețelor decorative pulsau puternic în geamurile vecinilor, făcându-l pe Mihai să dibuie ușa cu ochii închiși. Când au deschis ușa, mama lor îi întâmpină cu un platou cu brioșe abia scoase din cuptor.

― Da! Da! Da!

Mihai țopăia fericit ținând câte o brioșă caldă și pufoasă în fiecare mână.

― Hei, George! Ați cam întârziat pe afară, îi mustră Andrei, tatăl lor.

George se apropie încet de urechea lui și îi șopti serios ca și cum i-ar fi spus cel mai mare secret:

― Vezi, tati, azi a fost o zi specială. Mihai a cucerit inima cuiva.

― Dar asta nu e noutate, râse Andrei. Mihai cucerește inima și celui mai mare morocănos. Pe cine a cucerit de data asta?

― Pe o doamnă librăreasă. Anastasia. E o întreagă poveste. A primit și o carte cadou, dar nu spun care. E pentru mama!

George fugi lângă șemineul unde focul ardea molcom și se așeză lângă Mihai, care încă se lupta cu brioșele calde.

La scurt timp mama și tata li se alăturară în fața șemineului cântând colinde, râzând și povestind. Dintr-o dată, Mihai se ridică în picioare și scose de sub el cartea primită cadou.

― Crăciun fericit, mami! strigă Mihai și îi întinse cartea.

Mama făcu ochii mari. Niciodată nu-l auzise spunând o propoziție întreagă. Era cel mai frumos cadou pe care îl primise vreodată. Luă cartea și o puse în poală. Simțea cum lacrimile i se strâng în colțurile ochilor, dar le șterse repede zâmbind.

― Mami plânge? întrebă Mihai încet.

― Un pic, dar de bucurie! spuse mama și îl strânse în brațe. E cea mai frumoasă ediție de până acum. Citim?

― Citim! strigară toți în cor.

Mama deschise cartea cu grijă și începu să citească prima pagină. Mihai asculta cu sufletul la gură, așteptând apariția celor trei spirite ale Crăciunului care aveau să-l îmbuneze pe Scrooge.

Tocmai când Spiritul Crăciunului Viitor se pregătea să apară, Mihai adormi fericit cu degetele încă strânse în jurul brioșei cu ciocolată, cuibărit în brațele mamei sale. Ceilalți îl priveau chicotind încet.

© 2024 tebokkai

Photo credit: Victoria from Pixabay

All texts and some images presented on this blog are the property of http://www.linguavera.org. These educational articles can be used for didactic purposes only. Translating these articles for publication on other websites or publications in print is strictly forbidden. Republishing full texts from this blog is not allowed. Publishing excerpts from any article part of this blog on other websites or publications in print requires permission. These texts cannot be used for commercial or promotional purposes. Citation of the original source is required. Do not remove copyright.